24 octombrie 2026, așa cum o vor povesti cărțile de istorie pe 24 octombrie 2036.

În octombrie 2026, presiunea din războiul din Ucraina și-a schimbat direcția. În prima jumătate a lunii, SUA și-au relaxat până în aprilie 2027 sancțiunile asupra motorinei rusești și au suspendat principalele măsuri ale unei noi legi privind sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv taxe vamale de până la 100 la sută pentru cumpărătorii de petrol și gaze rusești, iar președintele Trump a declarat: „Cred că e timpul ca Ucraina să aibă un nou președinte.”^1,2,3,4,5,6 Un „armistițiu energetic” anunțat de el pe 11 octombrie nu a oprit atacurile rusești asupra instalațiilor energetice ucrainene.^7,8

După ce emisarul american Steve Witkoff s-a întâlnit cu Vladimir Putin pe 21 octombrie, Kremlinul a declarat că Rusia este dispusă să reia în noiembrie negocierile tripartite cu SUA și Ucraina; președintele Zelenski a susținut acest lucru.^9,10,11,12 În câteva ore, rachete și drone rusești au lovit Kievul și alte regiuni, ucigând cel puțin patru oameni, potrivit oficialilor ucraineni.^10,13,14,15 nouPe 23 octombrie, Casa Albă a anunțat un armistițiu doar pentru orașul Oleșki, ocupat de Rusia, pentru a permite intrarea ajutoarelor și ieșirea civililor.^16,17

Moscova a tras învățătura care avea să marcheze restul deceniului: continuă să lupți, iar concesiile vor veni.

Pe 10 octombrie 2025, în Gaza a intrat în vigoare un armistițiu.^1,3 Chiar și așa, până pe 20 octombrie 2026, peste 1.500 de palestinieni fuseseră uciși de la intrarea lui în vigoare, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, condusă de Hamas.^4,5,6 La începutul lui octombrie 2026, bilanțul morților de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023 depășea 74.000, potrivit aceluiași minister.^2,3 nouPe 23 octombrie, după ce niște bărbați înarmați au ucis doi soldați israelieni lângă Hebron, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să pregătească închiderea completă a Cisiordaniei ocupate și a amenințat cu o ofensivă de amploare acolo.^7,8

Reconstrucția nu a început niciodată, pentru că nimeni nu voia să plătească pentru ceea ce ar fi putut fi distrus din nou. O generație de copii a crescut printre ruine fără școală și, în lipsa unei soluții politice, radicalizarea a crescut de ambele părți.

Pe 9 octombrie 2026, la câteva ore după ce fosta judecătoare a Curții Penale Internaționale Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, administrația Trump a impus sancțiuni chiar Curții. Secretarul de stat Marco Rubio a declarat: „Ori CPI își va înceta amenințările, ori noi vom pune capăt CPI.”^1,2,4 Curtea a numit acest lucru un atac la adresa statului de drept. O perioadă de grație de șase luni a acoperit inițial multe tranzacții.^1,2,3,5 Pe 22 octombrie, Parlamentul European a acordat Premiul Saharov Curții și personalului ei.^10,11,12

În cărțile de istorie din 2036, verdictul este aspru: premiile nu au protejat Curtea. Încă din 22 septembrie 2026, la Adunarea Generală a ONU, Trump îndemnase statele membre să „se retragă imediat din această instituție scăpată de sub control”.^6,7 A doua zi, Nauru a notificat ONU că părăsește Curtea, cu efect după un an.^8,9 Când perioada de grație a expirat, în aprilie 2027, băncile și furnizorii s-au retras, iar Curtea a rămas în mare parte paralizată.

Odată cu aceasta a dispărut ultimul loc în care liderii puteau fi trași la răspundere pentru crime de război. Ce a însemnat acest lucru se vede în Sudan (§ 4.1).

După loviturile americano-israeliene asupra Iranului din 28 februarie 2026, Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz; din 13 aprilie, SUA au impus o blocadă porturilor iraniene.^1,2,3,4 În iulie, după atacuri asupra navelor comerciale, Trump a declarat încheiat armistițiul provizoriu.^5,6 Pe 20 octombrie, potrivit televiziunii de stat iraniene, șeful securității Iranului a declarat că niciun uraniu îmbogățit nu va părăsi țara și a exclus negocierile cu SUA până la îndeplinirea condițiilor sale.^7,8 A doua zi, SUA au sancționat firme care, potrivit lor, ajutau „flota din umbră” de petroliere a Iranului. Pe 23 octombrie, petrolul Brent a închis la aproape 117 dolari barilul, cel mai înalt nivel din ultimele luni.^9,10,11,12

Guvernele au subvenționat combustibilii fosili pentru a preveni tulburările și au amânat an de an tranziția energetică (§ 5.1).

Pe 13 octombrie 2026, FMI a estimat pentru 2026 o creștere economică globală de 3,1 la sută și o inflație globală de 4,7 la sută. Prognoza pornea de la premisa că transporturile de petrol și gaze prin Strâmtoarea Ormuz vor fi reluate până în martie 2027.^1,2 Nu au fost reluate, iar inflația a rămas ridicată.

FMI a constatat, de asemenea, că doar 32 de economii generau 95 la sută din creșterea globală, față de 54 în aprilie. A avertizat asupra unei corecții bursiere legate de IA, a creșterii randamentelor obligațiunilor de stat și a datoriei publice ridicate.^1,2 Potrivit FMI, țările cu venituri mici cheltuiau 14 la sută din veniturile publice pentru plata datoriilor, față de 6 la sută cu un deceniu în urmă.^3,4 Avertismentele s-au adeverit: o corecție a piețelor a lovit pensiile și economiile, iar guvernele îndatorate nu au putut interveni.

Pe 26 octombrie 2025, după un asediu îndelungat, miliția RSF a cucerit orașul sudanez El Fasher; câteva zile mai târziu, IPC, sistemul internațional de clasificare a foametei, a confirmat foametea acolo și în Kadugli.^1,2,3,4,5 Pe 12 octombrie 2026, IPC a avertizat asupra unui risc tot mai mare de foamete în Darfur și Kordofan, provocat de război, strămutări și secetă.^6,7 Pe 19 octombrie, un atac cu drone asupra unei piețe din Abyei, o zonă disputată între Sudan și Sudanul de Sud, a ucis cel puțin 153 de oameni, potrivit oficialilor locali, care au dat vina pe armata sudaneză.^8,9 Pe 21 octombrie, 22 de țări reunite la Geneva au cerut puterilor străine să înceteze să furnizeze drone, luptători și bani părților beligerante din Sudan, dar nu s-a convenit niciun armistițiu.^10,11

Pentru că, în același timp, Curtea Penală Internațională era sufocată (§ 2.1), nimeni nu a fost judecat pentru înfometarea unor orașe întregi. Cărțile de istorie din 2036 numesc Sudanul criza pe care lumea a privit-o și a lăsat-o să se petreacă.

Programul Alimentar Mondial al ONU estima că 318 milioane de oameni se vor confrunta în 2026 cu foamete de nivel critic sau mai grav și a declarat că, din cauza reducerii finanțărilor, poate ajuta doar aproximativ o treime dintre ei. SUA, cel mai mare donator, și alți donatori și-au redus ajutorul.^1,2,3

Ce însemna asta a devenit clar în Gaza (§ 1.2). Pe 19 octombrie 2026, PAM a anunțat că, din lipsă de fonduri, reduce acolo ajutorul alimentar cu aproximativ o treime, lăsând 500.000 de oameni fără sprijin lunar.^7,8,9

Țările bogate au mutat și mai mulți bani spre apărare și energie (§ 1.1, § 3.1), iar cei rămași fără ajutor au luat drumul pribegiei. La începutul lui octombrie 2026, o ambarcațiune supraaglomerată cu migranți care se îndrepta spre Yemen s-a răsturnat în largul Djiboutiului; cel puțin 139 de oameni au murit, dintre care 15 copii, potrivit agenției ONU pentru migrație, OIM.^4,5,6

În mai 2026, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat urgență sanitară globală un focar de Ebola din estul Congo, provocat de tulpina Bundibugyo. Pentru această tulpină nu există niciun vaccin sau tratament aprobat.^1,2,3 Până pe 21 octombrie, Congo înregistrase peste 9.700 de infectări confirmate și peste 4.600 de decese, potrivit agenției americane de sănătate CDC: al doilea cel mai mare focar de Ebola înregistrat vreodată.^4,5,6,21 Virusul s-a răspândit și în Kenya și, mai devreme, în Uganda. Pe 20 octombrie, Nigeria a devenit a cincea țară care l-a depistat, potrivit OMS, iar două zile mai târziu OMS l-a calificat drept o îngrijorare regională.^{4,12,13,14,15,18,19,20}

Uganda și-a închis granița cu Congo în mai, iar SUA admiteau călători din Congo doar după 21 de zile petrecute în afara țării, deși OMS a recomandat să nu se închidă granițele.^{1,4,7,8,10,11} OMS a raportat grave deficite de finanțare, iar în octombrie agenția de sănătate a Uniunii Africane, Africa CDC, a declarat că pentru peste 700 de milioane de dolari din fondurile de răspuns din Congo nu se putea justifica destinația.^7,9,16,17

Pusă în fața alegerii între a închide granițele și a contribui la plata intervenției, lumea a ales în mare parte prima variantă. Virusul a continuat să circule în Africa până târziu în 2027, iar când a venit următoarea epidemie, au lipsit din nou vaccinurile și fondurile de urgență.

Summitul climatic COP31 de la Antalya, Turcia, din 9 până pe 20 noiembrie 2026, urma să se concentreze pe transformarea obiectivelor climatice în acțiune.^1,2 În octombrie, Organizația Meteorologică Mondială și serviciul climatic Copernicus au raportat un El Niño care se intensifica rapid; OMM a avertizat asupra unor temperaturi fără precedent în Pacific, cu până la 3,8 grade peste medie. Pe 21 octombrie, ONU a avertizat că aproximativ 50 de milioane de oameni s-ar putea confrunta cu o foamete mai gravă și a eliberat 50 de milioane de dolari din fondurile de urgență.^{3,4,8,9,10,11} În aceeași zi, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu a calculat că lumea se îndrepta spre o încălzire de 2,6 grade până în 2100 cu angajamentele actuale și de 2,8 grade cu politicile actuale: mai rău decât cu un an înainte, în parte pentru că SUA se retrăseseră din Acordul de la Paris.^5,6,7

Cu summitul desfășurat în plină criză a combustibililor (§ 3.1), preocupările pe termen scurt au avut câștig de cauză, iar obiectivele au rămas pe hârtie. În jurul anului 2030, încălzirea a depășit permanent 1,5 grade, iar țările de coastă, de la Bangladesh la Egipt, au început să se certe cine va plăti protecția împotriva mării.