23 octombrie 2026, așa cum o vor povesti cărțile de istorie pe 23 octombrie 2036.

În octombrie 2026, presiunea în războiul din Ucraina și-a schimbat direcția. În prima jumătate a lunii, SUA și-au relaxat până în aprilie 2027 sancțiunile asupra motorinei rusești și au suspendat principalele măsuri ale unei noi legi privind sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv taxe vamale de până la 100 la sută pentru marii cumpărători de petrol și gaze rusești.^1,2,3,4 Președintele Trump a mai declarat: „Cred că e timpul ca Ucraina să aibă un nou președinte.”^5,6 Un „armistițiu energetic” anunțat de el pe 11 octombrie nu a oprit atacurile rusești asupra instalațiilor energetice ucrainene.^7,8

După ce emisarul american Steve Witkoff s-a întâlnit cu Vladimir Putin pe 21 octombrie, Kremlinul a declarat că Rusia este dispusă să reia după 10 noiembrie negocierile trilaterale cu SUA și Ucraina; președintele Zelenski a susținut propunerea.^9,10,11,12 nouÎn câteva ore, rachete și drone rusești au lovit Kievul și alte regiuni, ucigând cel puțin patru oameni, potrivit oficialilor ucraineni. Unele purtau focoase cu submuniții, a spus Zelenski.^10,13,14,15

Moscova a tras învățătura care avea să marcheze restul deceniului: continuă să lupți, iar concesiile vor veni.

Pe 10 octombrie 2025, în Gaza a intrat în vigoare un armistițiu.^1,3 Cu toate acestea, până la 20 octombrie 2026, peste 1.500 de palestinieni fuseseră uciși de la intrarea lui în vigoare, potrivit ministerului sănătății din Gaza, controlată de Hamas.^4,5,6 La începutul lui octombrie 2026, bilanțul morților de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023 depășea 74.000, potrivit aceluiași minister.^2,3

Reconstrucția nu a început niciodată, pentru că nimeni nu voia să plătească pentru ceea ce ar fi putut fi distrus din nou. O generație de copii a crescut printre ruine fără școală și, în lipsa unei soluții politice, radicalizarea a crescut de ambele părți.

Pe 9 octombrie 2026, la câteva ore după ce fosta judecătoare a Curții Penale Internaționale Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, administrația Trump a impus sancțiuni chiar Curții. Secretarul de stat Marco Rubio a declarat: „Ori CPI își încetează amenințările, ori noi punem capăt CPI.”^1,2,4 Curtea a numit sancțiunile un atac asupra statului de drept. Multe tranzacții cu Curtea au fost acoperite inițial de o perioadă de grație de șase luni.^1,2,3,5 nouPe 22 octombrie, Parlamentul European a acordat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire Curții și personalului acesteia.^10,11,12

În cărțile de istorie din 2036, verdictul este aspru: premiile nu au protejat Curtea. Încă din 22 septembrie 2026, la Adunarea Generală a ONU, Trump îndemnase statele membre să „se retragă imediat din această instituție scăpată de sub control”.^6,7 A doua zi, Nauru a notificat ONU că părăsește Curtea, cu efect după un an.^8,9 Când perioada de grație a expirat, în aprilie 2027, băncile și furnizorii s-au retras, iar Curtea a rămas în mare parte paralizată.

Odată cu aceasta a dispărut ultimul loc în care liderii puteau fi trași la răspundere pentru crime de război. Ce a însemnat acest lucru se vede în Sudan (§ 4.1).

După loviturile americano-israeliene asupra Iranului din 28 februarie 2026, Iranul a închis strâmtoarea Ormuz; din 13 aprilie, SUA au blocat porturile iraniene.^1,2,3,4 Pe 8 iulie, după atacuri iraniene asupra navelor comerciale și contralovituri americane, Trump a declarat încheiat armistițiul provizoriu.^5,6 Pe 20 octombrie, potrivit televiziunii de stat iraniene, șeful securității Iranului a declarat că uraniul îmbogățit nu va părăsi țara și a exclus negocieri cu SUA până la îndeplinirea condițiilor sale.^7,8 nouA doua zi, SUA au sancționat firme despre care au spus că ajută „flota fantomă” de petroliere a Iranului. Pe 22 octombrie, prețul țițeiului Brent a depășit 113 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni.^9,10,11,12

Guvernele au subvenționat combustibilii fosili pentru a preveni tulburările și au amânat an de an tranziția energetică (§ 5.1).

Pe 13 octombrie 2026, FMI a estimat pentru 2026 o creștere economică globală de 3,1 la sută și o inflație globală de 4,7 la sută. Prognoza pornea de la premisa că transporturile de petrol și gaze prin Strâmtoarea Ormuz vor fi reluate până în martie 2027.^1,2 Nu au fost reluate, iar inflația a rămas ridicată.

FMI a constatat, de asemenea, că doar 32 de economii generau 95 la sută din creșterea globală, față de 54 în aprilie. A avertizat asupra unei corecții bursiere legate de IA, a creșterii randamentelor obligațiunilor de stat și a datoriei publice ridicate.^1,2 Potrivit FMI, țările cu venituri mici cheltuiau 14 la sută din veniturile publice pentru plata datoriilor, față de 6 la sută cu un deceniu în urmă.^3,4 Avertismentele s-au adeverit: o corecție a piețelor a lovit pensiile și economiile, iar guvernele îndatorate nu au putut interveni.

Pe 26 octombrie 2025, după un asediu de optsprezece luni, miliția RSF a cucerit orașul sudanez El Fasher; câteva zile mai târziu, IPC, sistemul internațional de clasificare a foametei, a confirmat starea de foamete acolo și la Kadugli.^1,2,3,4,5 Pe 12 octombrie 2026, IPC a avertizat asupra unui risc tot mai mare de foamete în Darfur și Kordofan, cauzat de război, strămutări și secetă.^6,7 Pe 19 octombrie, un atac cu drone asupra unei piețe din Abyei, zonă disputată între Sudan și Sudanul de Sud, a ucis cel puțin 153 de oameni, potrivit autorităților locale, care au dat vina pe armata sudaneză.^8,9 Pe 21 octombrie, 22 de țări s-au reunit la Geneva fără părțile beligerante din Sudan. Ele au cerut puterilor străine să înceteze livrările de drone, luptători și bani, dar nu s-a convenit niciun armistițiu.^10,11

Pentru că, în același timp, Curtea Penală Internațională era sufocată (§ 2.1), nimeni nu a fost judecat pentru înfometarea unor orașe întregi. Cărțile de istorie din 2036 numesc Sudanul criza pe care lumea a privit-o și a lăsat-o să se petreacă.

Programul Alimentar Mondial al ONU estima că 318 milioane de oameni se vor confrunta în 2026 cu foamete de nivel critic sau mai grav și a declarat că, din cauza reducerii finanțărilor, poate ajuta doar aproximativ o treime dintre ei. SUA, cel mai mare donator, și alți donatori și-au redus ajutorul.^1,2,3

Ce însemna asta a devenit clar în Gaza (§ 1.2). Pe 19 octombrie 2026, PAM a anunțat că, din lipsă de fonduri, reduce acolo ajutorul alimentar cu aproximativ o treime, lăsând 500.000 de oameni fără sprijin lunar.^7,8,9

În anii care au urmat, țările bogate au mutat și mai mulți bani spre apărare și energie (§ 1.1, § 3.1), iar cei care nu primeau ajutor au pornit la drum. La începutul lui octombrie 2026, o barcă supraîncărcată cu migranți, care se îndrepta spre Yemen, s-a răsturnat în largul coastei statului Djibouti; cel puțin 139 de oameni au murit, dintre care 15 copii, potrivit agenției ONU pentru migrație, OIM.^4,5,6

În mai 2026, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat un focar de Ebola din estul Congo urgență de sănătate publică de importanță internațională. Acesta era provocat de tulpina Bundibugyo, pentru care nu există niciun vaccin sau tratament aprobat.^1,2,3 Până pe 20 octombrie, Congo înregistrase peste 9.500 de infecții confirmate și peste 4.600 de decese, potrivit cifrelor guvernamentale: al doilea cel mai mare focar de Ebola înregistrat vreodată.^4,5,6 nouVirusul a ajuns și în Uganda și Kenya, cu nouă cazuri până pe 20 octombrie. În acea zi, Nigeria și-a confirmat primul caz, o femeie sosită din Uganda; potrivit OMS, era a cincea țară care detecta virusul. Pe 22 octombrie, OMS a calificat focarul drept o preocupare regională.^{4,12,13,14,15,18,19}

Uganda și-a închis granița cu Congo în mai, iar SUA admiteau călători din Congo doar după 21 de zile petrecute în afara țării, deși OMS recomanda să nu se închidă granițele.^{1,4,7,8,10,11} nouOMS a semnalat lipsuri grave în finanțarea intervenției. În octombrie, agenția de sănătate a Uniunii Africane, Africa CDC, a declarat că peste 700 de milioane de dolari din fondurile pentru combaterea Ebola în Congo nu puteau fi justificați.^7,9,16,17

Pusă în fața alegerii între a închide granițele și a contribui la plata intervenției, lumea a ales în mare parte prima variantă. Virusul a continuat să circule în Africa până târziu în 2027, iar când a venit următoarea epidemie, au lipsit din nou vaccinurile și fondurile de urgență.

Summitul climatic COP31 de la Antalya, în Turcia, programat între 9 și 20 noiembrie 2026, urma să se concentreze pe transformarea obiectivelor climatice în acțiuni.^1,2 nouÎn octombrie, Organizația Meteorologică Mondială și serviciul climatic Copernicus au raportat un El Niño care se intensifica rapid; OMM a avertizat că temperatura mării în Pacificul tropical ar putea ajunge la un nivel fără precedent de 3,8 grade peste medie. Pe 21 octombrie, ONU a avertizat că aproximativ 50 de milioane de oameni s-ar putea confrunta cu mai multă foamete și a alocat 50 de milioane de dolari din fonduri de urgență pentru 11 țări.^{3,4,8,9,10,11} În aceeași zi, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu a calculat că lumea se îndrepta spre o încălzire de 2,6 grade până în 2100 în baza angajamentelor actuale și de 2,8 grade în baza politicilor actuale: mai rău decât cu un an înainte, în parte pentru că SUA se retrăseseră din Acordul de la Paris.^5,6,7

Cu summitul desfășurat în plină criză a combustibililor (§ 3.1), preocupările pe termen scurt au avut câștig de cauză, iar obiectivele au rămas pe hârtie. În jurul anului 2030, încălzirea a depășit permanent 1,5 grade, iar țările de coastă, de la Bangladesh la Egipt, au început să se certe cine va plăti protecția împotriva mării.